Pentru căței, întreaga lume este o jucărie de mestecat. La fel ca bebelușii, cățeii își explorează mediul înconjurător parțial cu gura. Așadar, din păcate, este posibil să găsim urme de dințișori nu numai pe jucării, ci și pe pantofi, mobilă sau pe orice altceva aflat la îndemâna prietenului nostru blănos. Cu timp și răbdare, însă, câinele poate fi dresat.
Multor câini tineri, fără experiență, le place să roadă orice prind în gură, chiar lucruri care pot fi dăunătoare animalului, așa că este deosebit de important să aplicăm un antrenament consecvent și să-l facem să nu mai roadă obiectele noastre.
De ce rod cățeii orice?
Practic, rosul este un comportament natural care are și un efect pozitiv, de exemplu întărește maxilarul și reduce anxietatea.
La fel ca bebelușii, dentiția este incomodă pentru căței, iar rosul are un efect calmant. Dar plictiseala poate fi, de asemenea, un motiv suficient de bun pentru ca un câine să înceapă să roadă orice găsește. Câinii sunt animale sociale, au nevoie și de stimulare mentală pentru a-și menține sănătatea. Dacă nu avem suficientă grijă de prietenul nostru blănos, cu siguranță el poate să ne semnaleze acest lucru și să înceapă să se comporte greșit pentru a ne atrage atenția.
Cum putem opri acest obicei?
În afară de creșterea dinților, nu există multe probleme de sănătate care pot determina cățeii să înceapă să roadă orice găsesc, dar merită să vizităm un medic veterinar pentru a ne asigura că acest compotrament nu este rezultatul unei boli. Dacă se dovedește că animăluțul nostru este complet sănătos și nu are nevoie de niciun tratament, există totuși câteva metode care ne pot ajuta.
În primul rând, trebuie să ne regândim căminul astfel încât să devină “rezistent la căței”. Până când micul nostru prieten nu este dresat, să nu-l lăsăm să se plimbe liber prin tot apartamentul. Poate fi o soluție bună să instalăm o poartă de siguranță pentru bebeluși pe ușa bucătăriei și să-l ținem doar acolo la început. Mulți oameni aleg această cameră pentru că de obicei este cel mai ușor de curățat. În zona în care câinele se poate plimba, trebuie să ne asigurăm că firele electrice, plantele, pantofii, coșurile de gunoi și alte obiecte care pot fi atractive pentru prietenul nostru patruped nu sunt la îndemână.
Să îi oferim cățelușului nostru câteva jucării moi pe care le poate roade în orice moment. În acest fel vor fi mai puține șanse ca el să roadă ceva ce nu ar trebui. Din când în când putem pune deoparte o jucărie sau două și să o scoatem din nou mai târziu, astfel încât chiar și cele anterior plictisitoare pot deveni din nou interesante. Important este să nu îi oferim câinelui oase de origine animală, pentru că pot fi periculoase pentru el.
Dacă există ceva în gura prietenului nostru blănos care nu ar trebui să fie acolo, îi spunem „te rog” și îl luăm de la el. Să-i dăm în schimb o jucărie. Să mișcăm jucăria în fața animăluțului pentru a-i atrage atenția. Când începe să se joace cu ea, să-l lăudăm. Să nu uităm că recompensarea, și nu certarea, este cheia unui dresaj adecvat.