Deoarece păstrarea papagalilor implică un angajament pe termen lung – o pasăre poate trăi mai mult de 40 de ani – trebuie să ne gândim unde și cum îi putem crea o casă înainte de a o aduce acasă. Indiferent dacă ne gândim să amenajăm o colivie separată sau o cameră întreagă (sau ambele), un spațiu curat și bine întreținut sunt bazele sănătății și fericirii noului nostru prieten cu pene.
Dimensiunea cuștii
În primul rând, trebuie să aflăm dimensiunea aproximativă a coliviei de care are nevoie papagalul selectat, dar ar trebui să ținem cont și de faptul că o colivie cu cât este mai mare, cu atât este mai bună. Chiar dacă papagalul nostru se poate mișca liber într-o cameră, tot merită să-i punem o colivie, care trebuie ținută acoperită 10-12 ore pentru ca să fie întuneric și prietenul nostru cu cioc să se poată odihni.
Colivia trebuie să aibă o dimensiune care să îi permită să se miște cu ușurință. Pentru aceasta trebuie luat în considerare și echipamentul din colivie: hrănitoare, adăpătoare, bețe si jucării.
În general, colivia ar trebui să fie mai largă decât înaltă, deoarece păsările preferă să zboare lateral decât în sus și în jos. În plus, coliviile înalte, verticale sunt adesea instabile, și se pot răsturna mai ușor.
Locul coliviei
Este recomandat să amplasăm colivia pentru păsări în zona unde se desfășoară cele mai multe activități, dar să evităm bucătăria, garajul și atelierul, adică încăperile în care poate fi generat fum. Deci papagalul nostru ar trebui să fie acolo unde ne aflăm cel mai des, dar departe de pericol.
Deși poate fi interesant pentru prietenul nostru cu pene să privească afară pe fereastră, lumina directă a soarelui și curentul pot cauza probleme, iar păsările mai mari care trec pe acolo îi pot provoca frică. De asemenea, trebuie să ne asigurăm ca balonul și plafoniera plasate deasupra coliviei să nu fie o sursă de stres.
Accesorii pentru colivii
Trebuie să existe loc pentru diferite bețe, leagăne în colivie, acestea pot fi din plastic, dar este și mai bine să le alegem pe cele din lemn natural. Dacă ar fi să facem în mod DIY niște accesorii pentru pasărea noastră, trebuie să ne asigurăm că acea creangă folosită nu conține pesticide și provine dintr-un copac care nu este toxic pentru papagali.
Ar putea fi o idee bună să atârnăm niște sfori pe verticală sau să le întindem pe orizontală. Grosimea depinde întotdeauna mărimea papagalului nostru și de ce diametru de băț sau frânghie poate prinde confortabil.
Pentru bolurile de hrănire și băut, se recomandă alegerea unor tipuri din ceramică sau din oțel inoxidabil, și trebuie avut grijă să le păstrăm curate.
Papagalii iubesc noutățile și tot ceea ce vine ca o surpriză. Diferitele jucării sunt importante pentru sănătatea mentală și fizică a papagalilor. Cel mai bine este să alegem produse special făcute pentru ele, deoarece acestea cu siguranță nu conțin substanțe toxice și nu vor provoca răni animăluțelor noastre. De exemplu, un cerc din sfoară, un leagăn de pasăre și o jucărie cu clopoțel din bile de plastic colorate pot fi, de asemenea, alegeri bune. În plus, ne putem lua și o oglindă făcută pentru papagali, probabil că prietenul nostru o va adora. În colivia perfectă, mobilierul selectat este aranjat în așa fel încât papagalul să poată zbura confortabil între ele și să nu uităm că hrănitorul și adăpătorul trebuie să fie întotdeauna ușor accesibile.