Cu siguranță nu vom regreta decizia de a ne amenaja primul acvariu, mai ales dacă o facem corect. Un acvariu poate fi o modalitate plăcută de a te apropia de natură. Crearea unei ecosisteme mici și urmărirea creșterii acesteia este, de asemenea, o cale excelentă de a-i învăța pe copii despre responsabilitatea și dragostea față de animale încă de la o vârstă fragedă.
Dar dacă nu știm cum să îngrijim corect acvariul și locuitorii acestuia, proiectul poate eșua rapid. Nu este suficient să cumpărăm un acvariu, să introducem echipamentul, să îl umplem cu apă și să lăsăm peștii să înoate. Multe alte aspecte mici trebuie luate în considerare pentru a menține în viață fauna de acvariu.
Indiferent dacă ne dorim numai un pește betta sau zeci de pești, se aplică aceleași principii. Așa cum ar trebui să ne pregătim casa pentru sosirea unui cățel sau pisoi, trebuie să creăm mediul ideal și pentru peștii de acvariu, fiind un pas esențial pentru menținerea sănătății și bunăstării lor.
Câteva sfaturi ne pot ajuta în a ne asigura că vom avea succes în păstrarea sănătății peștilor.
1. Acordarea unui timp suficient proiectului
Unii oameni decid să cumpere acvariul și peștele în aceeași zi, dar acest lucru nu este corect. Înainte de a introduce peștii în noul lor loc de reședință, trebuie să permitem bacteriilor bune necesare să se înmulțească în substrat și în filtru pentru a descompune corect impuritățile care apar ulterior. Acumularea de amoniac și alte substanțe nocive în acvariu poate deveni toxică pentru locuitorii săi. În absența microorganismelor sănătoase, acest proces are loc mult mai rapid. Așa că trebuie să începem aducerea acvariul la viață, chiar înainte de introducerea peștilor. Toate echipamentele necesare pot fi găsite în magazinele de animale și în magazine acvaristice.
2. Testul pentru analiza apei
Este recomandat să obținem un kit de testare a apei și să învățăm să îl folosim. Trebuie ales un produs de încredere care poate detecta pH-ul, amoniacul, nitrații și nitriții. Testul arată dacă acvariul nostru este în ciclul potrivit, dacă valorile sale sunt acceptabile și putem monitoriza schimbările atunci când mutăm noi locuitori în apă.
3. Testarea valorii PH-ului
Indiferent dacă utilizăm apă de fântână, apă de la robinet sau apă dintr-o sursă comercială, ar trebui să o testăm și să aflăm ce valori are în starea sa inițială. Așa ne putem face o idee despre cât de acidă este apa noastră. Multe specii de pești se pot adapta la o gamă de valori ale pH-ului, așa că, atâta timp cât numărul lor nu este departe de valorile acceptabile, pot fi în regulă, dar avem posibilitatea de a corecta calitatea apei. De asemenea, ar trebui să acordăm atenție aditivilor precum clorul, care este dăunător pentru organismele acvatice, deci trebuie neutralizat.
4. Informațiile necesare
Nu este suficient să intrăm într-un magazin de animale și să ne bazăm pe vânzători. Înainte de a cumpăra pești de acvariu, trebuie să-i cunoaștem. Putem căuta acvariști cu experiență, să citim pe forumuri, site-uri sau poate merita să cumpărăm cărți de specialitate. De exemplu, este importantă dimensiunea finală a peștișorilor, cu ce se hrănesc, cât de pretențioși sunt și, de asemenea, care este temperamentul lor, mai ales dacă dorim să păstrăm împreună mai multe specii de pești.
5. Pas cu pas Nu are trebui să punem imediat toți peștii în apă. Să aducem întotdeauna acasă numai câțiva pești odată, astfel încât acvariul să poată ține pasul cu bioîncărcarea, ceea ce crește șansa de supraviețuire. Dacă vrem mai mulți locuitori, ar trebui să extindem echipa cu câțiva pești pe săptămână și să-i testăm în mod regulat. Poate ajuta la menținerea valorilor optime dacă aproximativ 30% din apa din acvariu este înlocuită săptămânal cu apă proaspătă, curată.