Skip to main content
FRESSNAPF
FRESSNAPF

Abonează-te la newsletter pentru oferte personalizate, 10%* reducere de bun venit și multe alte surprize

Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
ANCP
 
ec.europa.eu

5 sfaturi pentru a proteja pisicile de caniculă

Data publicării: 08/07/2025

Zilele de vară însorite sunt adorate de mulți dintre noi – și, de obicei, și de pisici. Totuși, temperaturile caniculare pot deveni greu de suportat nu doar pentru oameni, ci și pentru animăluțele noastre. Pentru ca felina noastră să treacă mai ușor peste zilele cu peste 30 °C, e bine să ținem cont de câteva recomandări. Este important să facem tot posibilul pentru a preveni o eventuală insolație.

1. Apă

Înainte să plecăm de acasă, trebuie să ne asigurăm că pisica are la dispoziție suficientă apă proaspătă de băut.Dacă schimbăm apa de mai multe ori pe zi, o putem încuraja să bea mai des. Este recomandat să punem mai multe boluri în diferite colțuri ale casei, iar dacă pisica are acces afară, și în curte. Astfel, va avea mereu la dispoziție apă, chiar și dacă unul dintre boluri se golește.

2. Umbră

Majoritatea pisicilor adoră să doarmă la soare, dar dacă devine prea cald, se retrag într-un loc umbrit. Trebuie să ne asigurăm că există o zonă răcoroasă și umbrită atât în casă, cât și în curte, unde pisica se poate adăposti. Nu trebuie să ne mirăm dacă o găsim întinsă pe gresia din baie sau din bucătărie. Aceste suprafețe rămân mai reci și oferă un confort sporit pentru odihnă.

3. Ventilație

Este bine să aerisim des, mai ales dimineața devreme sau seara, pentru a lăsa aerul rece să pătrundă în casă. De asemenea, putem porni un ventilator – pisica se va bucura cu siguranță de curenții de aer care îi răcoresc blănița. Dacă nu avem aer condiționat, un truc util este să punem o sticlă cu apă înghețată în fața ventilatorului.
Ajută și dacă locul de dormit al pisicii nu este direct pe podea, ci pe un suport cu picioare, astfel, aerul va putea circula dedesubt și culcușul va avea o temperatură mai plăcută.

4. Îngrijire

Periajul frecvent poate face felina să se simtă mai confortabil. Dacă are blană lungă, o vizită la un salon specializat poate fi o idee bună, unde personalul o va tunde profesionist. Pisicile albe sau cu blană deschisă la culoare se pot arde ușor pe piele, așa că în cazul lor e mai bine să păstrăm lungimea naturală a blănii, sau eventual să tundem doar zona burții.
Din când în când, putem șterge ușor pisica cu un șervețel umed. Majoritatea pisicilor nu se supără dacă blana lor se udă puțin, mai ales dacă observă că le răcorește plăcut.

5. Gheață

Dacă urmează să lipsim toată ziua, putem pune câteva cuburi de gheață în bolul cu apă al pisicii înainte să plecăm. Totodată, umplem o sticlă cu apă, o punem peste noapte la congelator, iar dimineața o învelim într-un prosop și o așezăm în locul preferat de odihnă al pisicii. Atenție: nu se umple complet sticla, deoarece apa se extinde atunci când îngheață, ceea ce poate crăpa plasticul.

Dacă punem în practică aceste trucuri în zilele toride, mustăcioasa noastră se va simți cu siguranță mai bine și se va putea bucura de vară în siguranță.

Nu vrei să ratezi articolele noastre în viitor?

Abonează-te acum!